Culorile primăverii, la tine acasă

Culorile primăverii, la tine acasă

Din când în când, avem nevoie de schimbare. E una dintre consecinţele comuniunii noastre cu natura – atunci când pământul se schimbă, şi noi simţim nevoia să ne reîmprospătăm. Acum, în miezul primăverii, suntem cu atât mai conectaţi la minunile verzi care ne înconjoară. Iubim florile, mirosul de verde proaspăt, cântecul păsărilor – pe toate am vrea să le păstrăm.

Şi putem face cu adevărat acest lucru. Chiar dacă primăvara va trece în cele din urmă, putem aduce suflul ei proaspăt în amenajarea casei noastre. Culorile ei blânde nu schimbă doar peisajul, ci întreaga atmosferă. Aşadar, avem toate motivele să le împrumutăm.

Ce nuanţe poţi integra în amenajarea casei?

Un bleu optimist ar putea fi prima dintre variante. Cu toate că albastrul este o culoare rece, aplicată în tonuri pale efectul ei este tocmai opus. Nuanţa cerului senin aduce şi în locuinţa ta seninătate. E una dintre variantele în tendinţe anul acesta, aşa că acum ai un motiv în plus!

Dar nu putem vorbi despre primăvară fără să vorbim de verde. Poate că nu ţi-ar fi caracteristică o nuanţă puternică, aprinsă, dar ai la îndemână verdele salvie, cu un aspect la fel de proaspăt, dar mult mai blând. În combinaţie cu nuanţa lemnului, de pildă, naturaleţea îşi va găsi cămin la tine în locuinţă.

Poţi, la fel de bine, să împrumuţi şi din nuanţa merilor înfloriţi. Perdelele, fotoliul sau covorul din living pot aduce un aer primitor prin rozul pal. Vei simţi din plin aerul primăvăratic la tine acasă. Iar pentru a păstra camerele luminoase, poţi combina culorile alese cu accente de alb sau ivoire.

Call Now Button

Acest website foloseste cookie-uri proprii, cat si cookie-uri adaugate de terti pentru a va furniza o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului dvs. Mai multe detalii, aici.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close